La 30 octombrie 1923 Alexandru Lapedatu este numit pentru prima oară Ministrul Cultelor și Artelor în al șaselea guvern prezidat de Ion I.C. Brătianu. Lui îi revine spinoasa sarcină de a legifera raporturile dintre diferitele culte și Stat după cum prevedea articolul 22 al primei constituții a României unite promulgată la 29 martie 1923. În acest moment, în România există 12 culte recunoscute oficial, unele având mai multe variante.
Alexandru Lapedatu începe prin a se consulta în detaliu cu toți reprezentanții cultelor, între care și cu „credincioșii de veche credință” din Basarabia și Bucovina, care se separaseră în 1666 de Biserica Ortodoxă Rusă ca protest împotriva reformelor neogrecești introduse de patriarhul Nikon al Moscovei între anii 1652 și 1666, devenind astfel „rascolnici” (schismatici, în rusă). Adepții preotului rascolnic Daniil Filippov (1672-1742), care după moartea acestuia s-au refugiat de prigoană în Delta Dunării, sunt cunoscuți sub numele de lipoveni (prescurtare de la „filipoveni”). Primul „Mitropolit de Fântâna Albă” al Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, Ambrozie (1846-1847), a fost canonizat în 1990, iar rămășițele lui pământești au fost aduse la Brăila unde se află sediul bisericii. Foarte tradiționaliști, în 1919 au militat pentru păstrarea calendarului iulian.
Alexandru se întâlnește cu reprezentanții „credincioșilor de veche credință” în 1825 la Chișinău, primind ca amintire o icoană de călătorie, din bronz și email, cu dedicație.
Icoana are patru panouri, trei înfățișând principalele sărbători ortodoxe, iar al patrulea reproducând patru icoane ale Maicii Domnului adorate de sfinți. O piesă similară se găsește în Colecția Kunz de la Smithsonian Institution din Washington.
Elaborarea cadrului legal al cultelor a prilejuit lungi frământări și a fost însoțită de agitații adesea violente – articole de presă acuzatoare, memorii incendiare, mari adunări populare, procesiuni, demonstrații, în final o mare dezbatere parlamentară de aproape trei săptămâni – pentru a impune unul sau altul dintre punctele de vedere. După cinci ani de eforturi susținute, Alexandru Lapedatu, sprijinindu-se pe principiul laicității, propune o soluție în care toate cultele își pot organiza autonom viața spirituală în timp ce Statul suveran preia funcțiile administrative și asigură respectarea legalității. Prefața la publicația dezbaterilor parlamentare menționează: „D. ministru Alex. Lapedatu, un învățat și înțelept bărbat politic, a dat măsura puterilor sale… Soluțiile date prin legea cultelor de către d. ministru Alex. Lapedatu sunt de o fericită inspirație și d-sa care și-a legat numele de cele mai importante legiuiri bisericești ale României Mari [n.n. – inclusiv de înființarea Patriarhiei Române] a avut mulțumirea să audă până și din gura minoritarilor etnici declarații loiale și chiar elogioase, de recunoaștere a meritelor acestui cod care este unul din cele mai viabile texte care au trecut prin Parlament.” La 22 aprilie 1928 „LEGEA PENTRU REGIMUL GENERAL AL CULTELOR prin care Statul garantează libertatea și protecția tuturor cultelor” este adoptată aproape în unanimitate, atât în Camera deputaților cât și în Senat. Ea poartă semnătura Ministrului Cultelor și Artelor Alexandru Lapedatu.