Monthly Archives: September 2016

Membrii Fundației Lapedatu la Casa „Sfântul Iosif”

Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc este unul din prietenii Fundației Lapedatu.
Așezământ caritabil și social de prim ordin, funcționând ca refugiu pentru copii orfani sau din familii dezavantajate, dar și ca internat pentru Liceul Teoretic “Marin Preda” din imediata vecinătate, Casa „Sfântul Iosif” impresioneaza printr-o unică îmbinare de căldură umană și rigoare administrativă.
01-donatia 02-capela
Clădirea donată de „Fundația Basel Hilft” prin domnul Dr. Cyrill Bürgel (Elveția) strălucește de ordine și curățenie, este plină de verdeață și flori și are tot ce este necesar pentru copii și adolescenți, inclusiv o capelă.

03-intrarea 04-de-unde-vin-copii

Cei aproximativ 150 de copii și adolescenți găzduiți sunt acompaniați de 12 surori din „Congregația Inimii Neprihănite”, credincioase ale Bisericii Române Unite cu Roma, care adoptă însă consecvent o atitudine deschisă tuturor, indiferent de credință, religie sau confesiune. Copiii vin din toată țara.
05-sala-de-joaca 06-piscina
Pentru preșcolari sunt săli pentru joacă și activități educative, locuri de joacă în aer liber și piscină.
07-sala-de-studiu 08-biblioteca
Pentru elevi sunt săli de studiu, o bibliotecă…
09-sala-de-sport 10-extrascolar-terenul-de-sport
…o sală și un teren de sport și pentru spații pentru alte subiecte: calculatoare, șah, pictură, ceramică, chiar și o sală de conferințe și un mic muzeu. Copiii și adolescenții au condiții optime să învețe carte și să învețe să-și organizeze viața: ei mențin ordinea în dormitoare, își spală și își întrețin hainele (există și un atelier de croitorie), ajută la gătit, la punerea și strângerea mesei, cei mai mari au grijă de cei mai mici – în general, toate deprinderile care îi vor ajuta să funcționeze ca persoane autonome, ca membrii responsabili și capabili ai societății.
11-absolventii 12-directoarea-fundatiei-si-bursierele-2016
După cum explică Sora Emilia, conducătoarea Casei, preocuparea pentru absolvenți nu încetează la părăsirea Așezământului: surorile ajută la găsirea de locuri de studiu sau de muncă, la primirea în cămine studențești, la nevoie îndeplinind chiar și rolul de părinte pentru cei care se cunună. O adevărată familie.
Interesul Fundației Lapedatu pentru Casa „Sfântul Iosif” este ușor de înțeles pentru cine a citit istoria anilor de școală ai fraților Alexandru și Ion Lapedatu (vezi memoriile accesibile la www.lapedatu.com sub Tab-ul „Biblioteca”). Orfani la un an și jumătate, cu o mama de 16 ani lipsită de mijloace de subzistență – ajutorul rudelor, gesturile caritabile ale foștilor colegi ai tatălui, accesul la internate, bursele primite de la Fundația Gojdu sau de la Asociația Transilvania reprezintă tot atâtea puncte de sprijin care le-au permis să se ridice în elită și să contribuie substanțial la făurirea unei Românii unite și moderne. În acest spirit, membrii Fundației Lapedatu au contribuit, între altele, și la crearea sălilor de calculatoare de la Casa „Sfântul Iosif”, iar trei absolvente ale Casei „Sfântul Iosif” devenite studente universitare sunt și bursiere ale Fundației Lapedatu (în fotografie cu Dna Mihaiela Pop – Directoare Executivă Fundației – cu floarea primită în dar).
13-piticii 14-eu-cand-merg-la-scoala
Succesul așezământului este cât se poate de evident în traiectoria celor ce au părăsit Casa ajungând la maturitate, dar mai ales în aspectul liniștit și mulțumit al celor mai mici locatari. Ca aceasta fetiță de trei ani care, în timpul vizitei noastre din 16 septembrie 2016, la vederea Sorei Emilia a venit spre noi în fugă, zâmbind, ca să o întrebe insistent: „Eu când merg la școală?” Acesta este calea, acesta este spiritul care merită toată admirația și tot suportul.

Fundația Academia Civică evocă personalitatea fraților Lapedatu

Personalitatea fraților Lapedatu a fost evocată de Fundația Academia Civică pe 14 septembrie 2016, exact de ziua nașterii lor. Evenimentul a atras un public relativ numeros, care a umplut sala de conferințe din Spațiul Expozițional Permsanent al Memorialului de la Sighet.
– Dna Ana Blandiana a ținut cuvântul de deschidere
– Dl Romulus Rusan a relevat elemente semnificative din activitatea fraților Lapedatu
– Dl Tudor Dunca a subliniat în documentata sa prezentare importanța unora dintre contribuțiile lor legislative
– Dl Andreas Wild a descris evenimente paralele în biografiile gemenilor
– Dna Delia Oprea a subliniat contribuția feminină la modernizarea României prin exemplul Veturiei Lapedatu
– Dna Ana Blandiana a concluzionat evenimentul.
Un mesaj din partea săcelenilor a amintit locul lor de naștere.

Imagini în rubrica Evenimente trecute.

Academia Română comemorează 140 de ani de la nașterea fraților Lapedatu printr-o sesiune de comunicări

Sesiunea de comunicări a Academiei Române a atras un numar considerabil de participanți care practic au umplut băncile rezervate publicului.
•   Ședința a fost moderată de Acad. Dan Berindei.
•   Dl. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Bancii Naționale a României, a prezentat mesajul Academicianului Mugur Isărescu care a cuprins numeroase date inedite privind activitatea lui Ion I. Lapedatu la BNR, și a conținut o emoționantă evocare a fiicei lui Ion I. Lapedatu, în principal capacitatea ei de a vorbi, cu ocazia simpozionului „Cristian Popișteanu” al BNR, cu simplitate și naturalețe despre patriotismul tatălui său și despre vremurile faste ale României.
•   Acad. Răzvan Theodorescu a trecut în revistă activitatea lui Alexandru Lapedatu în cadrul Academiei Române.
•   Acad. Ioan-Aurel Pop a ținut o comunicare mișcătoare, evocâd numeroasele contribuții aduse de personalități din sudul Transilvaniei în cultura română, între care și cele ale lui Alexandru Lapedatu, subliniind rolul său important în fondarea „Universității Daciei Superioare” la care a predat istoria veche a românilor, cât și în punerea bazelor care i-au permis să devină unul dintre cele mai bine cotate institute de învățământ.
•   Prof. Univ. Ioan Opriș a făcut o cuprinzătoare recapitulare a multiplelor și originalelor contribuții aduse de frații Lapedatu în construirea României moderne, prezentarea sa îmbinând în mod fericit rigoarea științifică a faptelor cu semnificația lor umană, în particular prin evocarea paralelității destinelor lor pînă în ultimele clipe ale vieții.